Deasupra Atlanticului, dupa doua zile la Paris si inca doua pe autostrazile fara frane – directia Constanta-cand-nu te-astepti.
Am descoperit din nou orasul frantei, cu apartamentele lor de necrezut, cu patru ferestre usi, fara perdea elegante si inalt tavanul, aveau bibliotect intregi si lumini la discretie, ce nonsalanta, sa nu iti grijuiesti curiozitatea vecinilor.
Nu stiu, e mult de spus, sunt mai multe cum ar fi? Cum-ar-fi- Hotel de Ville in soare, pe patinoar, ceea-ce-a-fost-in-noaptea-aceea-in-care-ti-am-scris, Iarasi nu te cunosc ina mai deloc si tu, de ce atata ce as fuma o tigareta si n-am vazut niciodata oceanul.
cat de steril uneori, cuvantul neadresat. Arettes.
Mi-as vorbi despre, despre cat de multe intrebari si cat de ramificata imaginatie in tot ce gandesc depre.
Are conexiunea, o stie, dar nu stiu daca si-o mai doreste. Daca mai este in stare de gesturi ca in sotron, dupa ea. C’est ca. O proiectie in conditional-optativ - te-as iubi profund, pana la capat, numai da-mi un semn, stiu destul cat inseamna intalnirie astea ca a noastra, ce rar, desi am poate, mai mult de 10 ani decat tine. Despre zborul asta de-abia-astept-sa-te-vad-sa-inteleg-o data. Despre plecat, despre noul in ce faci maine, who knows ce?
Despre piese de teatru montate pe loc, despre autorii daruiti, care au talentul de a te ancora in imaginarul lor. de a iti compune teatrul care sa iti prezinte propriile vise ceva pe firescul putin prea neobisnuit, despre noi-cei-care-inventam-povesti-de-viata, care pot sa va convinga de existenta unei potiuni magice,-are-sa.
Ti-am scis un moment, ti-am imaginat o seara la teatru, ca atunci cand, asa cum rar, te transporti in altceva. Ktharsis.Oameni care, stiind pe cine privesc in ochi, dar mai ales cu ce privire, rup realitatea pentru o bresa intre timpuri si te emotioneaza cat sa nu mai poti vorbi. Nu mi-ai mai dat un semn de nimic de atunci. Tacerea asta, incep sa inteleg tacerea mea, nu mai stii ce sa crezi. Iti imaginezi tot felul, de la opus la error message – de ce l-am sters inainte sa inteleg ce n-am-trimis? tacerea asta imi face bine, boema cea-lipsita-de preocupare ce se afla, tacerea faptei imi face bine cum nu am stiut. Te-as putea iubi mi-am spus, tare, profund, pana la lacrimile neputintei. Dar nu stii, cum nu stiu nici eu., poate asta e proba iubirii, sa stii.
Nu sa descoperi neasteptatul, sa descoperi opusul lui – familiarul. Si sa il poursuit pana la cunoastere, dar mai ales dincolo de ea.
Sa ajungi sa stii si sa nu modific nici cu jumatate de grad emotia.
Ori sa o nuantez cum nu te-ai fi asteptat nici-tu-mai-delicat.
Suna ora, se pierde bateria, revin cu noutati, dupa acest zbor atlantic.
E doua noaptea la noi, iar eu nu dorm, ba, pe deasupra, pretind sa nici nu pot incerca sa dorm.
Noapte buna.
