5 mai. Maria Raducanu, intr-un concert la Nottara, in sala mica. Cu muzica si emotia a venit Maxim Belciug. Nu sta la discutii femeia, nu rateaza o nota. Belciug pus in corzi de vreo doua ori, isi cautau partiturile si versurile pe jos, in foi imprastiate pe podea, studenteste. Pana la urma, ea s-a enervat si a oferit/cerut un solo pe care publicul l-a aplaudat indelung, ca sa incurajeze chitaristul gatuit de emotie. Verde de furioasa, dar cu vocea aia electrizanta, a incheiat tot cu o fizta de talent. Explodeaza de cat de buna e si stie, cu maxim 50 de spectatori in sala, jumatate indragostiti de ea, jumatate muzicieni, isi permite sa deschida gura sa spuna rautacisme. Dar... se pare ca totul i se poate ierta - canta de se-ndoaie grinzile...
Si, ca sa trasez un finish - piese medievale de diferite culori, abordate ca muzica de camera. La un moment dat, ai fi zis ca esti intr-un film cu crinoline, unde, in salon, canta surprinzator o fata blonda, si doar atunci, si numai pentru cei invitati. Nu-i aiureala, asa reuseste, si nicidecum ca voce de jazz..
