Noua. Care nu uita nimik

Din micile lumi, parca as incepe sa inteleg nevoia de a scrie vederi: iubesc hotelurile astea intamplatoare cand, singura, am computerul in fata si camera care ma asteapta cu patul larg, goala si putin straina. Sa reinventez calatoriile de scris – a semi-noutate, semi-singuratate -in gand despre, ori direct ei. Si, intrigata de valtoare, parca nu e destul ce scriu, si mi-e a nu incheia inainte sa spun pana la senzatia de satietate, in stomac. Tu’connais, hmm? Pierd nopti ca sa nu pierd zile. Vecinii de camera inca rad, ca gadialti, mai ales ea - de vreo ora deja. Afara striga un om ca un cocos, poate e de vocea a doua, poate i s-a dereglat ceasornicul. Ori poate bate miezul noptii, a somn. Dar incepe a vis, ca n-am terminat. Intr-un motel in Aiud, azi. Ca Milano, acum niste ani, ori intr-un turn de sticla pe la etajul 14 in BA- no wifi connection, ori la Timisoara, in secret.