live musics

The Beatles la Hard Rock Cafe



Beatles tribute



Blues band la Gyuri's















Leo Iorga la Vama Veche





Bon Jovi tribute



Compact live



Contesa Mariza





vocea


Delma cu vagabonzii live


si bass






Kaptari Karas Gyuri



Ion cu Bordeianu


Johhny cu Negrescu  in deschidere la Duke Ellington Orchestra


Karas Romanov


Leo Iorga


Magnum Opus la Ageless Club


Magnum Opus


live Paradox


Pat Metheny fantasticul


solo BonJovi tribute la Hard Rock


Radu Kaptari


Santana Band live


Santaaanaaa


Steve Vai


Tender Surrender


tot Steve


Da


voce live si photoguy


asa-i?


vocea cu ochi albastri



Baniciu

catva. azi

Inchidem in noi timpul


Inchidem in noi miriarde de emotii, prapastuim indicibile piruete, nestiute, uneori banuite, uneori prevazute, le inchidem in noi si plecam cu ele.

E bogat timpul apus, e plin pentru ca incorporeaza tot atata necunoscut pe cat regasim in viitor, dar dinamica nostra tinde mai degraba spre cross, decat spre lovitura de rever. Desi cu amandoua mainile, aratam ce ne e firesc si inchidem in noi, ferecam in timpul fiecarei secunde pe care o petrecem emotii, dar rar exprimate, desi intotdeauna vrute, cautate si incercate, in probabilul lhor clos, de ceilalti, cei ai nostri, cei din jurul.

Din jurul circumscris al comunicarii empatice ori rationale, nu cautam niciodata inceputul, teza, finalul unui eseu, uneori le simtim fericit, ori doar ne structuram in ele fara sa le vorbim cautam.

Fara de cuvintele aratatului, fara de gesturile explicatului, le luam cu noi si plecam cu ele catre niciunde, cine ar putea sti, cine s-ar incumeta sa afle imediat –. Nimeni.

Si atunci refacem file. Si scriem povesti si ne aratam in randuri.

Cine ar putea sti despre ce, despre cine dumnezeului vorbesc aicea?

Pai tocmai.

Daca un singur cititor e tinta, atuci nu deschideti fereastra, caci pneumonie.

Noua. Care nu uita nimik

Din micile lumi, parca as incepe sa inteleg nevoia de a scrie vederi: iubesc hotelurile astea intamplatoare cand, singura, am computerul in fata si camera care ma asteapta cu patul larg, goala si putin straina. Sa reinventez calatoriile de scris – a semi-noutate, semi-singuratate -in gand despre, ori direct ei. Si, intrigata de valtoare, parca nu e destul ce scriu, si mi-e a nu incheia inainte sa spun pana la senzatia de satietate, in stomac. Tu’connais, hmm? Pierd nopti ca sa nu pierd zile. Vecinii de camera inca rad, ca gadialti, mai ales ea - de vreo ora deja. Afara striga un om ca un cocos, poate e de vocea a doua, poate i s-a dereglat ceasornicul. Ori poate bate miezul noptii, a somn. Dar incepe a vis, ca n-am terminat. Intr-un motel in Aiud, azi. Ca Milano, acum niste ani, ori intr-un turn de sticla pe la etajul 14 in BA- no wifi connection, ori la Timisoara, in secret.

Opt. Mereu in contratimp, desi vine realitata peste filmul.

Un doctor grec, tanar si timid, pufos si pudibond, motociclist rotund cu vanatai proaspete la ochiul stang, cazat dintr-o grava eroare la Casa Capsa. Mi-a spus azi senin, dar cu privirea oblica de emotie - desi ii scazuse vocea spre interior - : dar acolo o fac, le permite legislatia. Cu siguranta profesionistului care prelucreaza in fiecare zi celule umane in fragmente de ADN, imi spunea ca de-aia israelitii nu ii omoara pe palestinieni cu gun shots, ci ii gazeaza – dezvolta clone. Iar la reactia mea eroic citadina – Azi, in 2010 ????... dar nu poate fi decat SF, e numai in filme, el debiteaza inca : Saudi Arabia si Malta plus inca altii e care nu mi-i amintesc acum. O fac in mod curent,spune, in Europa intri la puscarie. Evreii sunt scumpi si mercantili, de-asta avem si, oricum, filozofii diferite -surade distant, timid in diagonala- si ei, si armenii, - la ei costa mult pentru ca te triumit in Thailanda, si trebuie sa zbori, plus banca, laboratorul si procedurile.

Iar eu scriu aici in loc sa declansez procedura de lichidare, pe loc ori in numele si pentru, fuck.

Oricum, mi-a multumit stangace si a plecat sa doarma, era 11 noaptea cand am incetat, in sfarsit, cu marketingul de patru lei jumate.

Si-a luat un phd in farmacie si, la 31 de ani, are déjà o companie de soricei de laborator de uber-calitate care folosesc tehnologie NASA. Si nici macar nu se uita la filme, dara-mi-te sa se compare cu ele. Finanteaza nanotechnologii reconstructive a vase sangvine, viseaza la reuniuni stiintifice de medici ai viitorului, prezice, in proiectii scurte, anul 2035- 2065 al medicinei de maine, habar n-avem noi poate doar daca citim romane.

Si vorbeste, ca despre kilu de varza in Piata Berceni, despre implanturi de celule care regenereaza tesuturile miocardului dupa infarct, si despre vacinurile impotriva tumorei de hipofiza. Le face, le are si incearca sa le vanda, gratis, inca, asa cum ar fi un Jules Vernnes la plimbare prin Romania, asa.

Sapte. 7. Nokia

Nokia are un feature greu de imaginat –doar daca nu te izbesti intr-o zi de el. Tehnologia lor foloseste visul, da un print aproape adecvat dorintei nespuse si ii aplica un enhance temporal incredibil. E o setare programata de oameni, pe care masinaria telefonului nu stie sa o rezolve altfel, si te loveste cu un default:


Daca intri pe Ciorne (nu Mesajele memorate) si recitesti un text netrimis nicicand, inainte ca tu sa poti ignora, ca urmare a unui cancel scurt, evenimentul, telefonul iti va salva intotdeauna mesajul citit ca pe-o nooua ciorna, pe care ti-o inregistreaza ca si cum ai fi scris-o “astazi”..

Nu-i ciudat, subversiv si insinuant?

Te trezesti ca aparatul iti actualizeaza, fara sa-i ceri, o stare din trecut, pe care nu ti-ai materializat-o nicicand prin vreun Send. Din varii motive. Dar el alege, totusi, sa ti-o salveze imediat dupa ce ai citit, ca fiind actuala–scrisa “astazi”. Eventual, daca te-ar trece fantezia sa modifici ciorna, ca urmare a timpului, care (intotdeauna ratiunea).. reformuleaza-, telefonul ti-o salveaza ca nou-text/azi-ciorna. Mesajul salvat de o instanta neutra, ca fiind scris azi, ajunge sa nuanteze acut ce este inca, ce a ramas, ori in ce s-a transformat un ceva de ieri, telefonul incercand sa te faca sa crezi ca l-ai scris azi, cu inima ta noua, despre care ai fi crezut ca e alta.

Fantezista alegere a tehnicii. Aparatul ajunge sa iti redea ceea ce tu nu ai fi ales nicicand sa memorezi-nuanta salvata azi a ce ai fost ieri, netrimis, adica neexprimat, adica netrait; sau, in unele cazuri, fcking evidenta a ce stii prea bine, dar ai fi putut reusi sa uiti daca. Aparat-telefon care a ajuns sa-ti culeaga-aleaga starea in timp, dar si sa puncteze momentul-tau-de-azi-diferit-de-ieri-incredibil-de-la-fel-pentru-ca-esti-tot-tu.

Ce univers intr-o intamplare aparent straina, - Nokia zilelor noastre, 2010, modelul TotFckingMe,cumzicemarinpreda.

August,

Cinci

5 mai. Maria Raducanu, intr-un concert la Nottara, in sala mica. Cu muzica si emotia a venit Maxim Belciug. Nu sta la discutii femeia, nu rateaza o nota. Belciug pus in corzi de vreo doua ori, isi cautau partiturile si versurile pe jos, in foi imprastiate pe podea, studenteste. Pana la urma, ea s-a enervat si a oferit/cerut un solo pe care publicul l-a aplaudat indelung, ca sa incurajeze chitaristul gatuit de emotie. Verde de furioasa, dar cu vocea aia electrizanta, a incheiat tot cu o fizta de talent. Explodeaza de cat de buna e si stie, cu maxim 50 de spectatori in sala, jumatate indragostiti de ea, jumatate muzicieni, isi permite sa deschida gura sa spuna rautacisme. Dar... se pare ca totul i se poate ierta - canta de se-ndoaie grinzile...


Si, ca sa trasez un finish - piese medievale de diferite culori, abordate ca muzica de camera. La un moment dat, ai fi zis ca esti intr-un film cu crinoline, unde, in salon, canta surprinzator o fata blonda, si doar atunci, si numai pentru cei invitati. Nu-i aiureala, asa reuseste, si nicidecum ca voce de jazz..

Patru.

E ca senzatia aia pe care ti-o da un film ca 21 Grams.. Vrei sa faci ceva, dar nu poti, enervat déjà la a treia incercare, sa controlezi miscarea gatului, simpla, spre drepta, sa vezi ce se intampla, de ce scartaie usa aia pe care ai lasat-o inchisa. Nu te poti intoarce, adica nu reusesti sa percepi campul vizual pe care ti-l doresti. E cand incepusesi un vis de senzatie de care, indepartandu-te cumva –chiar si asta stii-, nu te poti desprinde pentru ca stii exact ca acolo erai chiar tu, pentru ca simteai exact senzatia, cu nasul, cu nervii toti, si nu poti vedea usa aia, desi tragi raaau de tine, petntru ca senzatiile din vis sunt atat de puternice si defapt reale, incat, desi te trezesti, nu o poti vedea. Si te panichezi, intre somn, ca nu te poti misca unde vrei sa te misti, ca nu controlezi. Si ai timp sa crezi, inclusiv, ca esti intr-un subit, poate chiar iremediabil colaps fizic, atata vreme cat pur si simplu nu mai poti vedea ce vrei, pentru ca nu te mai poti misca in directia pe care o ordoni cu mintea. Vointa, si absenta ei, sunt de o forta greu de imaginat ziua. Realizezi doar in somn puterea ei. Semi-somn ori simplu contrast- daca nu poti, macar stii ca vrei, desi nepuntincios.


Traiesti senzatia - si as folosi un cuvant englezesc pentru ca nu exista un adverb corespondent in limba romana – both in somn si in trezie. In somn, pentru ca acolo se dezvolta si se defineste puternic, in trezie - pentru ca ramai cu ea, vie senzatia, vie neputinta. Ca o, daca acest cuvant nu ar detine uzanta unei conotatii religios si laic necesar positive - ca o revelatie. A neputintei. Nu inchipuite, ci real-sigur incercate.

Norocul e ca a sunat un telefon. Pulsul a inceput sa galopeze constient, cu ochii inchisi inca, asistam la trezire. Cand mi-am auzit respiratia clar, in ritm nefiresc, sacadata, acum ca dupa alergare, am avut curajul sa deschid ochii complet. Eram la mine, culorile-luminile familiare, in dreapta mea era telefonul care sunase, smulgandu-ma din.

Despre cum vrem sa controlam lumi care nu ne apartin momentului.


De-aia nu dorm ziua. Ma bantuie cu anii si nu uit. De-aia trebuie lumina zilei dimineata la ora 7 si ceva, in iunie, cand rasare soarele direct in ochi. Cand ii deschizi pentru a il primi, orbitor si bun.

La vie est ailleurs.