E ca senzatia aia pe care ti-o da un film ca 21 Grams.. Vrei sa faci ceva, dar nu poti, enervat déjà la a treia incercare, sa controlezi miscarea gatului, simpla, spre drepta, sa vezi ce se intampla, de ce scartaie usa aia pe care ai lasat-o inchisa. Nu te poti intoarce, adica nu reusesti sa percepi campul vizual pe care ti-l doresti. E cand incepusesi un vis de senzatie de care, indepartandu-te cumva –chiar si asta stii-, nu te poti desprinde pentru ca stii exact ca acolo erai chiar tu, pentru ca simteai exact senzatia, cu nasul, cu nervii toti, si nu poti vedea usa aia, desi tragi raaau de tine, petntru ca senzatiile din vis sunt atat de puternice si defapt reale, incat, desi te trezesti, nu o poti vedea. Si te panichezi, intre somn, ca nu te poti misca unde vrei sa te misti, ca nu controlezi. Si ai timp sa crezi, inclusiv, ca esti intr-un subit, poate chiar iremediabil colaps fizic, atata vreme cat pur si simplu nu mai poti vedea ce vrei, pentru ca nu te mai poti misca in directia pe care o ordoni cu mintea. Vointa, si absenta ei, sunt de o forta greu de imaginat ziua. Realizezi doar in somn puterea ei. Semi-somn ori simplu contrast- daca nu poti, macar stii ca vrei, desi nepuntincios.
Traiesti senzatia - si as folosi un cuvant englezesc pentru ca nu exista un adverb corespondent in limba romana – both in somn si in trezie. In somn, pentru ca acolo se dezvolta si se defineste puternic, in trezie - pentru ca ramai cu ea, vie senzatia, vie neputinta. Ca o, daca acest cuvant nu ar detine uzanta unei conotatii religios si laic necesar positive - ca o revelatie. A neputintei. Nu inchipuite, ci real-sigur incercate.
Norocul e ca a sunat un telefon. Pulsul a inceput sa galopeze constient, cu ochii inchisi inca, asistam la trezire. Cand mi-am auzit respiratia clar, in ritm nefiresc, sacadata, acum ca dupa alergare, am avut curajul sa deschid ochii complet. Eram la mine, culorile-luminile familiare, in dreapta mea era telefonul care sunase, smulgandu-ma din.
Despre cum vrem sa controlam lumi care nu ne apartin momentului.
De-aia nu dorm ziua. Ma bantuie cu anii si nu uit. De-aia trebuie lumina zilei dimineata la ora 7 si ceva, in iunie, cand rasare soarele direct in ochi. Cand ii deschizi pentru a il primi, orbitor si bun.
La vie est ailleurs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu