Si, citindu-l, mi-am adus aminte raspunsul pe care nu l-am stiut pe de rost azi, la intebarea lui Calin –Zi-ne acum, spune-ne, cum faci, care e secretul? I-am aratat lacasul a doua rotite de la etaj, care par sa nu functioneze bine si am sugerat ca poate asta e. Dar, defapt raspunsul era in alta parte: Parem nebuni si parem ciudati si slabi si oricum veti vrea sa spuneti, dar, in ciudatenia asta de halo social care ne inconjoara, n-am uitat niciodata ca exista primavara. Nu ca nu mi-a lipsit, in nerabdare, dar ca intotdeauna am putut rade si zambi pentru ca stiu exact ca exista. De aici si obstinatia de non-entuziasm in fata a ce ni se arata la microscop ca e bine ori facil de avut, ori imediat aproape, uneori next door - in fata, adica, a cate unui anotimp care nu apartine nicicui. Secretul e, asadar, in Pot rade pentru ca stiu sensul, iar virajele nu sunt decat drumul.
Mai stiu si ca vara vine brusc si sacadat, in momente, si cu asta ma ocup zilele astea- cu autoconvingerea firescului de a accepta ca putem avea momente fericite, dar ca asta nu inseamna ca ele vor coloniza zilele sau lunile sau orele noastre toate. Restul vine cu valul, restul vine cu filosofeala de a te uita la luna si a o imparti la doi, ca-ti vine sa o trimiti in zbor pe un alt obraz de perna moale. Si e ciudat, pentru ca proiectam in maine - cu fiecare zambet - proiectam dorinta puternica, suflul faptelor, senzatii noi si multe si iar si mai vreau si ne trezim ca, rationali de-am fi, ne-am astampara naibii si am vedea realitatea - a plecat, fratilor, prieteni dragi, lume, a venit un moment si a plecat. Capra si lupule cu trei iezi, sora mea, parintilor, copila ruxa, Vama veche, dragilor, a plecat, s-a intors acolo de unde a venit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu